Prințul Ali al Iordaniei a solicitat la TAS amânarea alegerilor programate vineri, la Zurich

Redactor:
Andrei Pal
Prințul Ali al Iordaniei a solicitat la TAS amânarea alegerilor programate vineri, la Zurich
  • Publicat:
  • Actualizat:

Prințul Ali al Iordaniei, unul dintre cei cinci candidați la președinția Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), a sesizat Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) pentru a solicita amânarea alegerilor programate vineri, la Zurich, au anunțat avocații francezi ai acestuia, citați de AFP

Acest demers este motivat de faptul că „FIFA s-a opus cererii de procedură accelerată” a Prințului Ali, pentru utilizarea de cabine transparente cu ocazia votului, conform unui comunicat al avocaților parizieni Francis Szpiner și Renaud Smeredjian. Conform acestora, FIFA s-a opus procedurii accelerate „pentru ca aceste probleme să nu poată fi tranșate înainte de 26 februarie”, ziua alegerilor.

Cererea de instalare a cabinelor transparente a făcut obiectul unei prime sesizări a TAS, cea mai înaltă jurisdicție sportivă, cu sediul la Lausanne, depusă luni de prințul iordanian.

„În loc să accepte propunerea făcută de prințul Ali, de a pune la dispoziție cabine transparente, constatăm că FIFA nu a formulat decât o simplă cerere către votanți, de a-și lăsa telefoanele mobile în momentul în care vor merge să voteze”, au denunțat cei doi avocați în comunicatul lor.

„Această atitudine este de neînțeles, cu excepția cazului în care se dorește să se persiste în a nu garanta transparența operațiunilor de vot și a sincerității scrutinului”, au continuat reprezentanții prințului Ali.

Avocații anunțaseră încă de sâmbătă această solicitare a prințului Ali de punere la dispoziție a cabinelor transparente cu ocazia alegerii noului președinte al FIFA, în cadrul scrutinului de vineri, la care cele 209 federații naționale membre ale Federației internaționale de fotbal îl vor desemna pe succesorul elvețianului Joseph Blatter.

În afara prințului Ali, un alt candidat, francezul Jerome Champagne, a denunțat luni, în fața comisiei electorale a FIFA, numărul prea mare de „observatori” ai UEFA și ai AFC acreditați pentru congres. În opinia acestuia, acești observatori se vor afla acolo în calitate de lobby-ști, pentru a face campanie, până în ultima secundă, în favoarea lui Gianni Infantino și a șeicului Salman.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni de când cei doi au devenit părinți 😲
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni de când cei doi au…
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac ceva ce duce la rezultat
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac…
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Decizie pentru toți cei care au BULETIN DE IDENTITATE. Schimbarea anunțată astăzi, 11 MAI
Decizie pentru toți cei care au BULETIN DE IDENTITATE. Schimbarea anunțată astăzi, 11 MAI
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×